Daruri pentru credincioși oferite de Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” Slobozia

      În preajma măritului praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 1 mai 2021, Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” a desfășurat o amplă activitate de ajutorare a celor aflați în lipsuri și nevoi. 

       La inițiativa și participarea financiară a preoților slujitori și prin ajutoarele credincioșilor, au fost colectate și apoi distribuite peste 200 de pachete cu haine, alimente, jucării, dulciuri, cozonaci și ouă. De acestea au beneficiat 40 de familii cu probleme sociale din Crăsani, filia Sudiți și din satul Ghimpați, dar și 24 familii din parohie. 

       Prin această activitate, preoții și enoriașii parohiei, au adus celor nevoiași și în acest an o rază din lumina Învierii Domnului, alături de mângâierea că, nu sunt uitați în suferința lor, dovedită poate și de dragostea pusă lângă pachetele cu daruri oferite. 

       A consemnat preot Valentin Chiriță

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *