În Duminica a noua după Rusalii, în Biserica „Sfântul Evangh…

În Duminica a noua după Rusalii, în Biserica „Sfântul Evanghelist
Matei” – Capelă Bazar din Slobozia, a fost săvârșită Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură preacucernicul părinte Chiru
Cristian Ștefăniță, a evidențiat puterea credinței în vederea mântuirii.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, cu mare bucurie
duhovnicească, am avut în mijlocul nostru pe tânărul Milea Valentin, fiu duhovnicesc
al parohiei, care a participat la primul Campionat Mondial de MMA juniori,
desfășurat în perioada 3-4 August 2019 în 
Roma-Italia, iar după o frumoasă prestație a urcat pe podium și a
obținut medalia de bronz la categoria peste 16 ani.

Alături de acesta a fost și domnul antrenor Doru Mihai Manea,
care a precizat că fără ajutorul lui Dumnezeu ar fi fost imposibil să realizeze
toate câte a realizat.

Preacucernicul părinte paroh, Chiriță Valentin, a mărturisit
că Valentin este un model al speranței și al hărniciei, pentru copiii de
astăzi. Au fost oferite daruri din partea parohiei tânărului campion mondial
iar domnului antrenor în semn de prețuire a fost oferită o icoană cu Maica Domnului
și cărți teologice apărute la Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

Preoții alături de toți credincioșii prezenți, au urat mulți
ani cu sănătate iar realizările în plan profesional să nu se oprească aici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *