Capela Bazar
Rețea

Prima Sfântă Liturghie sâvârşită pentru surzii din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

 

 

 

 

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu,

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” –

Capelă Bazar din Slobozia în parteneriat cu Centrul Naţional de Pregătire,

Catehizare şi Misiune Ortodoxă pentru Deficienţii de Auz din România şi

Diaspora şi Asociaţia Naţională a Surzilor din România – filiala Ialomiţa, a

organizat în perioada 29-30 iunie 2019, un program liturgic destinat

persoanelor cu deficienţe de auz din judeţul Ialomiţa.

 

La aceste evenimente a participat cu binecuvântarea

Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, o

delegaţie misionar-pastorală condusă de Preacucernicul Preot Conf. Univ. Dr.

Onu Constantin care a tradus în limbajul mimico-gestual liturgic românesc,

slujbele oficiate.

 

Astfel, Sâmbătă, 29 iunie, Preacucernicul Preot Conf. Univ.

Dr. Onu Constantin, a susținut un program de catehizare, iar la sfârșit a

spovedit persoanele cu deficiențe de auz.

 

Duminică, 30 iunie, s-a săvârşit slujba Acatistului

Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar la ora 09:00, a fost oficiată Sfânta şi

Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, de un sobor de preoți aflaţi

sub protia Preacucernicului Părinte Ionuț Butu, Protopop de Slobozia, iar Părintele

Onu Constantin a tradus în limbajul mimico-gestual liturgic românesc Sfânta

Liturghie.

 

În cuvântul de învăţătură Părintele Ionuţ Butu, Protopop de

Slobozia a vorbit despre misiunea Sfinţilor Apostoli de a propovădui Evanghelia

la toate neamurile şi despre jertfa depusă în această misiune.

 

Părintele Onu Constantin a mulţumit Preasfinţitului Vincenţiu,

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul

Argeşului şi Muscelului, pentru că au binecuvântat organizarea acestui eveniment

inedit în Slobozia, fiind prima acţiune destinată persoanelor cu deficienţe de

auz organizată în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, iar preoţilor slujitori

ai Parohiei „Sfântul Evanghelist Matei” le-a mulţumit pentru implicarea

jertfelnică în organizarea acestui eveniment.

 

Domnișoara Paraschiv Elisabeta, vicepreședinte ANSR, a

mărturisit: „Sunt uimită că o slujbă este atât de clară, de pătrunzătoare. De

asemenea toţi membrii care au fost prezenţi la această slujbă, membri ai Asociaţiei

Naţionale a Surzilor – filiala Ialomiţa, au avut aceeaşi uimire, cum se poate

să percepem sentimente sfinte într-o biserică prin gestur? Surdul într-o biserică este cuviincios,

se închină ca ceilalţi, dar dacă slujba nu este destinată surzilor, nu este

mulţumitor pentru ei. Slujba de astăzi, tradusă în limbajul mimico-gestual a

fost pentru surzi ca un medicament, o emoţie sfântă, o încântare şi o uimire.”

 

Domnul Paraschiv Stan, preşedinte ANSR-filiala Ialomiţa, a

mărturisit: „Sunt preşedintele filialei Ialomiţa, care s-a înfiinţat în anul

2008. Astăzi a fost un preot prezent la Slobozia, pentru prima dată, care a

tradus slujba şi pentru noi, aceasta fiind o şansă egală pentru surzi. Mulţumim

lui Dumnezeu, Preasfinţitului Părinte Vincenţiu şi preoţilor de la această

Parohie din Slobozia.”

 

Preacucernicul Părinte Chiriţă Valentin, preot paroh al

Parohiei „Sfântul Evanghelist Matei” a adresat un cuvânt de mulţumire

Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi Înaltpreasfinţitului

Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, reprezentanţilor ANSR – filiala

Ialomiţa, tuturor credincioşilor prezenţi, membrilor Consiliui şi Comitetului

Parohial, pentru organizarea acestui eveniment.

 

Unelte Accesibilitate

Inversează Culorile

Tonuri de Gri

Saturație Redusă

Evidențiere Link-uri

Dimensiune Text

Spațiere Rânduri

Spațiere Litere

Aliniere Text

Contrast

Ascunde Imagini

Ascunde Videoclipuri

Schimbă Cursor