Capela Bazar
Rețea

PROGRAM LITURGIC PENTRU PERSOANELE CU DEFICIENŢE DE AUZ

INFORMARE

 

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte

Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în parteneriat cu Centrul

Naţional de Pregătire, Catehizare şi Misiune Ortodoxă pentru Deficienţii de Auz

din România şi Diaspora şi Asociaţia Naţională a Surzilor din România –

filiala Ialomiţa, se va desfăşura la Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” –

Capelă Bazar din municipiul Slobozia, în perioada 29-30 iunie 2019, un program

liturgic destinat persoanelor cu deficienţe de auz din judeţul Ialomiţa.

 

La aceste evenimente, va participa cu

binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi

Muscelului, o delegaţie misionar-pastorală condusă de Preacucernicul Preot

Conf. Univ. Dr. Onu Constantin care va traduce slujbele oficiate în limbajul

mimico-gestual liturgic românesc.

 

 

 

SÂMBĂTĂ – 29 IUNIE 2019

 

La ora 17:00 după Slujba vecerniei, Preacucernicul Preot Conf. Univ.

Dr. Onu Constantin, va prezenta un program de catehizare, urmând ca apoi să se

administreze Sfânta Taină a Spovedaniei pentru persoanelor cu deficienţe de

auz.

 

 

 

DUMINICĂ – 30 IUNIE 2019

 

La ora 07:30, se va săvârşi slujba Acatistului Mântuitorului nostru

Iisus Hristos. La ora 09:00, se va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a

Sfântului Ioan Gură de Aur, tradusă în limbajul mimico-gestual liturgic

românesc.