Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!

Miercuri, 10 aprilie 2019, la Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” – Capelă Bazar din Slobozia a fost săvârşită slujba Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Această slujbă este specifică Postului Mare şi este oficiată de două ori: în prima săptămână din Post – împărțit în patru zile în cadrul slujbei Pavecerniței Mari și miercuri, în a cincea săptămână, integral.

În cuvântul de învăţătură, Preacucernicul Părinte Chiriţă Valentin, a evidenţiat conținutul acestui Canon, text care îndeamnă mintea să privească la profunzimea trăirilor sufletului omenesc. În acest context, privind la starea de decadență, de însingurare și de îndepărtare față de Dumnezeu, credinciosul cere cu stăruință milă și iertare Tatălui Ceresc „Judecătorul meu și cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăși cu îngerii să judeci toată lumea; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând să Te milostivești și să mă miluiești, Iisuse pe mine care am greșit mai mult decât toată firea omenească.”

Vineri în biserica Parohiei „Sfântul Evanghelist Matei” – Capelă Bazar din Slobozia, se va sâvârşi slujba Deniei Imnului Acatist.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *