Activitate social filantropică în parohia Sfântul Matei Slobozia

Marți, 14 aug 2018, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului , în biserica parohiei „Sfântul Evanghelist Matei” din Slobozia, s-a desfășurat o nouă activitate social filantropică , în cadrul căreia un număr de 10 familii cu mulți copii, precum și 15 persoane vârstnice au primit pachete cu alimente, haine, rechizite și alte bunuri materiale (mașină de cusut, veselă).

În prezența credincioșilor care au participat la slujba Prohodului Maicii Domnului, preotul paroh Valentin Chiriță, împreună cu părinții coslujitori Petre Constantin și Păun Viorel, au oferit darurile, aducând astfel bucurie celor aflați în dificultate.

Beneficiarii au participat apoi la privegherea în cinstea acestui mărit praznic, mulțumind Maicii Domnului pentru binefacerile revărsate asupra lor.

A consemnat părintele paroh Valentin Chiriță.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *