Instalarea unui nou preot în parohia „Sfântul Evanghelist Matei” Slobozia

Duminică, 10 noiembrie 2019, parohia „Sfântul Evanghelist Matei” din Municipiul Slobozia a îmbrăcat haine de sărbătoare prin evenimentul instalării părintelui Micşă Marius Nicolae în postul vacant de preot III. La Sfânta Liturghie au slujit părintele protopop Larenţiu Cioranu împreună cu părinții slujitori Chiriță Valentin și Chiru Cristian Ștefăniță. La momentul predicii, părintele protopop a vorbit despre pilda samarineanului milostiv și despre importanța săvârşirii faptelor bune.

După otpustul Sfintei Liturghii, părintele protopop a prezentat credincioșilor pe preotul Micşă Marius Nicolae, amintind activitatea sa jertfelnică de la Parohia Crăsani, Protopopiatul Slobozia. Mai apoi i-a oferit Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce încurajându-l să continue lucrarea misionară în noua parohie și să fie mereu în slujba lui Dumnezeu și a credincioșilor.

În cuvântul său, părintele Micşă Marius Nicolae și-a arătat recunoștința pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu, mulțumind Preasfințitului Părinte Vincențiu pentru misiunea și încrederea acordată de a păstori credincioșii pe calea mântuirii.

La finalul acestui moment, părintele paroh Valentin Chiriță, de asemeni a mulțumit Preasfințitului Părinte Vincențiu pentru dragostea și purtarea de grijă permanentă față de această parohie, asigurând pe noul părinte de toată dragostea și sprijinul acestei comunități.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...