TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Capela Bazar

Bucurie şi comuniune la Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” din Slobozia

18.06.2019

Duminică, 16 iunie 2019, slujitorii Parohiei „Sfântul Evanghelist

Matei” au săvârşit Sfânta Liturghie şi Vecernia plecării genunchilor.

 

În cuvântul de învăţătură Preacucernicul Părinte Viorel Păun,

a explicat însemnătatea acestui mare praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, sărbătoare

ce marchează actul nașterii Bisericii noastre care a rămas statornică pe

temelia învățăturilor Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli.

 

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Vecerniei de

luni, ce poartă în popor denumirea de Vecernia plecării genunchilor,

întrucât în cadrul acesteia sunt rostite șapte rugăciuni de preotul

îngenuncheat în fața Sfintelor Uși Împărătești. Rugăciunile invocă ajutorul

Preasfintei Treimi, amintind totodată de cele șapte daruri ale Sfântului Duh

Care S-a pogorât în ziua Cincizecimii.

 

În Duminica Rusaliilor, sunt sfinţite ramuri nuc şi apoi sunt

duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoane, în credinţa că vor păzi casa

de furtuni, grindină şi duhuri rele.

 

Cele mai recente noutăți

Prietenii Sfântului Matei au încheiat vacanța de vară cu o excursie plină de aventură la Comana
Cu binecuvânatarea Preasfințitului Părinte Vincețiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, 55 de copii au transformat vacanța de vară într-o perioadă plină de bucurie, prietenie și experiențe noi, în cadrul proiectului „Prietenii Sfântului Matei”, d...
04 September Capela Bazar
O lecție despre bunătate și recunoștință, în cadrul atelierelor de vacanță
În cadrul atelierelor de vacanță ale „Prietenilor Sfântului Matei”, 30 de copii, însoțiți de preoții slujitori, Marius, Cristian și Valentin, au transformat joi, 13 august 2026, o zi obișnuită într-o adevărată lecție de iubire față de aproapele. C...
13 August Capela Bazar
ATELIERELE DE VACANȚĂ! - prima parte a activităților desfășurate
Cu binecuvântarea Presfințitului Părinte Vincețiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” din Slobozia, a organizat pe perioada vacanței de vară întâlniri speciale pentru copii, pline de joc, creație, voie bună și...
12 August Capela Bazar
Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia „Sf. Ev. Matei”
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia „Sf. Ev. Matei”, vineri, 22 mai 2026. A fost săvârșită săvârșită Taina Sfântului Maslu,...
25 May Capela Bazar
Mai multe