TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Capela Bazar

15048 de vizualizări – 679 de voturi. Bilanţ în primele 5 luni ale anului

15.05.2019

În perioada 01 ianuarie 2019 – 02 mai 2019, Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” – Capelă Bazar din Slobozia, a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, activităţi pastoral – misionare, social – filantropice şi administrativ – gospodăreşti.

 

Toate au fost realizate cu sprijinul Consiliului şi Comitetului Parohial, voluntarilor şi partenerilor de la nivel local, cărora le mulţumim pentru ajutorul acordat la împlinirea faptelor bune.

 

Astfel, cea mai votată ştire postată pe site-ul parohial în primele cinci luni ale anului 2019 a fost LANSAREA SITEULUI OFICIAL AL PAROHIEI, cu un număr de 679 de voturi, iar ştirea cu numărul cel mai mare de vizualizări a fost Ziua cea mare a veacului, cu număr de 15048 de vizualizări.

 

Cele mai recente noutăți

Prietenii Sfântului Matei au încheiat vacanța de vară cu o excursie plină de aventură la Comana
Cu binecuvânatarea Preasfințitului Părinte Vincețiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, 55 de copii au transformat vacanța de vară într-o perioadă plină de bucurie, prietenie și experiențe noi, în cadrul proiectului „Prietenii Sfântului Matei”, d...
04 September Capela Bazar
O lecție despre bunătate și recunoștință, în cadrul atelierelor de vacanță
În cadrul atelierelor de vacanță ale „Prietenilor Sfântului Matei”, 30 de copii, însoțiți de preoții slujitori, Marius, Cristian și Valentin, au transformat joi, 13 august 2026, o zi obișnuită într-o adevărată lecție de iubire față de aproapele. C...
13 August Capela Bazar
ATELIERELE DE VACANȚĂ! - prima parte a activităților desfășurate
Cu binecuvântarea Presfințitului Părinte Vincețiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” din Slobozia, a organizat pe perioada vacanței de vară întâlniri speciale pentru copii, pline de joc, creație, voie bună și...
12 August Capela Bazar
Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia „Sf. Ev. Matei”
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia „Sf. Ev. Matei”, vineri, 22 mai 2026. A fost săvârșită săvârșită Taina Sfântului Maslu,...
25 May Capela Bazar
Mai multe