TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Capela Bazar

Biserica parohiei „Sfântul Evanghelist Matei” Capelă Bazar din Slobozia, gazdă a Cercului Pastoral numărul 1

20.11.2017

În ziua de vineri, 10 noiembrie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoţii din Cercul Pastoral numărul 1 s-au întrunit în biserica parohială „Sfântul Evanghelist Matei” Capelă Bazar, unde, sub protia părintelui Ionuț Butu, protopop al Protopopiatului Slobozia, preoții din municipiul Slobozia au oficiat slujba Vecerniei Mari cu Litie și slujba Acatistului în cinstea Sfinților Mina, Victor și Vichentie.

 

În prezenţa unui număr mare de credincioşi, după oficierea serviciului religios, părintele Dumitru Păduraru de la parohia „Nașterea Maicii Domnului” Cuza Vodă din municipiul Slobozia a susţinut referatul cu tema: „Procesiunile și pelerinajele – prilej de întâlnire al creștinilor cu harul izvorât din Sfintele Icoane și Sfintele Moaște”, în care a evocat frumusețea, importanța și beneficiile acestor călătorii duhovnicești pentru credincioșii zilelor noastre.

 

La final, părintele protopop Ionuț Butu a mulţumit preoţilor şi credincioşilor prezenţi cu ocazia acestei întâlnirii pastorale.

 

A consemnat părintele Valentin Chiriță, preot slujitor la biserica parohială „Sfântul Evanghelist Matei” Capelă Bazar.

 

Cele mai recente noutăți

Prietenii Sfântului Matei au încheiat vacanța de vară cu o excursie plină de aventură la Comana
Cu binecuvânatarea Preasfințitului Părinte Vincețiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, 55 de copii au transformat vacanța de vară într-o perioadă plină de bucurie, prietenie și experiențe noi, în cadrul proiectului „Prietenii Sfântului Matei”, d...
04 September Capela Bazar
O lecție despre bunătate și recunoștință, în cadrul atelierelor de vacanță
În cadrul atelierelor de vacanță ale „Prietenilor Sfântului Matei”, 30 de copii, însoțiți de preoții slujitori, Marius, Cristian și Valentin, au transformat joi, 13 august 2026, o zi obișnuită într-o adevărată lecție de iubire față de aproapele. C...
13 August Capela Bazar
ATELIERELE DE VACANȚĂ! - prima parte a activităților desfășurate
Cu binecuvântarea Presfințitului Părinte Vincețiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” din Slobozia, a organizat pe perioada vacanței de vară întâlniri speciale pentru copii, pline de joc, creație, voie bună și...
12 August Capela Bazar
Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia „Sf. Ev. Matei”
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia „Sf. Ev. Matei”, vineri, 22 mai 2026. A fost săvârșită săvârșită Taina Sfântului Maslu,...
25 May Capela Bazar
Mai multe